Mai îmi zice uneori din senin că vrea să-l scoată afară. Și eu mă bucur, desigur, de așa un ajutor.
Cred că de curând am descifrat și motivul entuziasmului ei - face colecție de replici ciudate. Pentru că, desigur, corul comentatorilor (comentatoarelor, mai ales) din parc se activează când apar ei în peisaj.
- Vai, așa frumușel și nu are căciulă! ("Mama, era chiar cald, avea doar hanorac și niște pantaloni subțiri!")
- Ce copilaș frumos! Dar dumneavoastră câți ani aveți? ("I-am spus că 14 și i-am strigat cam tare: Tudor, hai acasă, că ne așteaptă mama!")
- Ce fetiță drăguță aveți! ("Mda... Nici nu m-am mai obosit să răspund...")
- Ce semeni cu tăticul! ("La asta, m-am uitat în jur și chiar n-am mai putut decât să mulțumesc în numele lui!")
Și eu la fel.
